Inger sau Demon

scris de Ema Aron

   Nu sunt psiholog, desi, daca as mai face o facultate,  acesta ar fi domeniul care m-ar fascina, nu spun ca mi s-ar si potrivi, insa am cunoscut oameni cu sentimente puternice dar cu o personalitate slaba sau foarte slabi dar care lupta atunci cand isi apara valorile. Am cunoscut si oameni pesimisti si optimisti, oameni care plang si se plang, oameni care inghit o multime de mizerii fie din “diplomatie”, jena, discretie, fie de frica, dar si oameni colerici, violenti, agresivi carora le sare tandara din orice.
   Mi-a spus o prietena ca reusesc sa fiu echilibrata ca sunt “cumva, am ceva”. Descrierea parea ca era in sensul bun, insa nu a reusit sa imi defineasca si nici sa descopere ce este cu acest “cumva, ceva”. Imi explica doar ca stiu cand sa tac si cand sa vorbesc, cand sa cert si cand sa tip, cand sa iert si cand sa uit… Am crezut ca este un compliment. Ei bine, nu as zice…
   Sunt indulgenta, blanda si fara sa ma laud, pasionala si romantica. Tin la prietenii mei, iubesc si fac orice sa ii menajez si protejez pe cei dragi…ce sa mai lungesc,  ma iei, ma pui la rana si te-ai vindecat. Hei, gata! M-am laudat suficient stai sa vezi si partea care ma “echilibreaza”.
   Dar sa te ti amice, cand sunt sunt provocata, umilita, tradata de persoane dintre cele pe care le-am protejat! Devin un monstru…da, da…monstru! Si nu ma mandresc cu asta, dar macar o calitate am…sunt sincera.
   Asa s-a intamplat acum un an cu o persoana in care am investit incredere, sentimente chiar. M-a tradat in cel mai ordinar si josnic  mod. Si oricat de diplomata si echilibrata am incercat sa fiu la acel moment, aceasta persoana a continuat sa ma sfideze si sa ma provoace constant,  prin atitudinea sa mizera si aroganta.
   Mi-am reprosat, in mod repetat, ca am fost o doamna, ca trebuia sa dau cu ea de pamant, ca iar am luat un sut in fund si iar n-am facut vreun pas inainte. Uneori ma incurajam si  ma consolam cu ideea ca acest parazit care a mancat din palma mea, va pupa in fund alte persoane naïve ca mine, dar ATAT va ramane. Aiurea… aceasta persoana, pasagera prin viata mea,  m-a ranit atat de tare, incat nu am dormit nopti, am avut cosmaruri si chiar atacuri de panica.
   Desi nu sunt adepta razbunarii ci doar a razbucnirii (injur, tip, urlu, reprosez, descos), visam ca va veni o zi in care sa ma razbun sau cineva sa ma razbune.
   Timpul a trecut, nu am mai vazut acea persoana si nici nu am mai auzit nimic de ea  si astfel ranile s-au vindecat. Nu am mai plans, nu am mai visat, nu am mai urat..nu mai simteam nimic, doar indiferenta. Credeam chiar ca am iertat.
   Mi-as fi dorit sa-mi sterg de pe retina chipului acestei persoane si sa uit suferinta pe care mi-a provocat-o, dar inevitabilul s-a intamplat,  caci vorba`ceea “se intalneste munte cu munte, dar om cu om”. . . Am realizat ca nu uitasem si nici nu iertasem. In momentul in care am fost iar provocata…dar racoritor de razbunata!!!
   Poate ca am fost copilaroasa, rea sau dura, poate netrebnica sau javra, dar, de ce nu,  poate am echilibrat diplomatia frustranta de la momentul tradarii cu ignoranta si furia provocarii, cu ocazia revederii.
   Citez din propria-mi postare “Sutul pe care-l vei primi de la mine, nu va fi cu siguranta un pas inainte, ci te va cobori jos, acolo unde iti este locul.  Nu voi mai lasa nimic nerezolvat..” 
   ATAT!

Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *