Decredibilizarea institutiei avocaturii

scris de Alin Paidiu

Decredibilizarea instituţiei avocaturii.
“Orbilor care sunteţi”

    Nu cu multă vreme în urmă, afirmam că una din cauzele reale ale situaţiilor tip ‘Cristi Stoicescu” este pauperizarea continuă şi sistematică a avocaţilor coroborat sau generat (mai degrabă) de o incompetenţă, indiferenţă cel puţin suspectă a organelor de conducere ale profesiei noastre.
    Ultimul exemplu din această serie vizează proiectul de modificare a Legii notarilor publici care, aflam dintr-o ştire, a fost deja avizat de Guvern. La o primă privire observăm că în sfera activităţilor notarilor au fost incluse activitaţile fiduciare care până nu demult făceau parte dintr-o categorie de activităţi la care notarii nu aveau acces.
    Astfel, potrivit noului proiect de lege, notarii vor avea dreptul să desfăşoare activităţi fiduciare.
    Acelaşi text dă dreptul notarilor să “autentifice înscrisurile redactate de notarul public, de parte personal sau de avocat”.
    Nu înţeleg de aici decât că avocaţii vor redacta înscrisul dar autentificarea o va face notarul. Însă nu-mi este clar de ce ar trebui să autentifice notarul înscrisul redactat de avocat atâta vreme cât şi avocatul are –deocamdată şi oarecum neclar- dreptul de autentificare a înscrisurilor –cel puţin a unora-?
    Notarii au progresat deci.
În tabăra avocaţilor ce se întâmplă însă cu demersurile invocate deja de decenii în privinţa încheierii actelor autentice şi de către avocaţi?  Ce se întâmplă cu extinderea serviciilor avocaţiale la alte categorii de litigii ? Ce se întâmplă cu asigurările de sănătate şi de pensii? Ce se întâmplă cu asimilarea avocaţilor mediatorilor fără nici o altă formalitate ? Ce se întâmplă cu practica avocaturii paralele? Eşecuri pe toată linia!

    În acest timp activităţile prioritare ale BB în ce constau ? Se convoacă un Congres Extraordinar pentru alegerea reprezentantilor Baroului Bucureşti pentru Congresul Avocatilor din 15-16 iunie 2012. Celebrul Congres în care se vorbeşte mult şi nu se face nimic.
    Aţi văzut vreo preocupare a UNBR, BB sau a altor barouri vis-a-vis de modificările propuse de notari ?Are vreunul din consilierii BB sau de aiurea preocupari in acest sens ? Nu am auzit !
    Cine ar fi trebuit sa monitorizeze activitatea celorlalte profesii liberale dacă nu departamente specializate ale structurilor noastre de conducere aşa cum susţin de mai bine de doi ani de zile?
    De ce s-a ajuns ca un astfel de proiect sa fie aprobat de Guvern ?
    Până unde şi până când activităţile avocaţiale vor fi transferate celorlalte profesii ?
   
    Aşa stând lucrurile nu putem să nu observăm seria de ”cedări ” suspecte de activităţi din partea organelor profesionale ale avocaţilor. Astfel:
    -activitatea de mediere a fost prezentată şi chiar promovată de reprezentanţi ai profesiei noastre –susţinuţi de liberalii aflaţi la putere în acele vremuri- ca făcând parte dintr-o nouă categorie de activităţi generatoare de venituri pentru avocaţi. În prezent activitatea de mediere este accesibilă doar celor care urmează cursuri de mediere pentru sume care susţin o altă categorie de afaceri.
    -scutirile de taxă de timbru au fost menţinute doar pentru activitatea de mediere.
    -medierea a fost impusă –chiar la nivelul instanţelor- deşi la nivel procedural exista procedura administrării probelor de către avocaţi care putea fi extinsă sau dezvoltată la anumite categorii de procese socotite neimportante.
    -coroborat cu excluderea de la scutirile de taxă de timbru a tranzacţiilor judiciare realizate de avocaţi au fost majorate taxele de timbru pentru partajele judecătoreşti la niveluri care impun părţilor partajele notariale. În plus, cererile de scutire, reducere ale taxelor de timbru sunt respinse de instanţe cu justificări dintre cele mai bizare.
    -notarii au început să acapareze imediat domenii ale avocaţilor –divorţul amiabil şi partajul- imediat ce ”bula imobiliară” s-a spart în 2008 iar vânzările de imobile nu mai generau suficiente profituri pentru breasla lor.
    -nici o instituţie publică nu comunică avocaţilor informaţii pe care notarii, practicienii în insolvenţă le obţin pe baza unei simple adrese.
    -acum vorbim de împărţirea ”activităţilor fiduciare” cu notarii.

    În fine, cireaşa de pe tort o constituie ”vânătoarea de avocaţi” declanşată în ultima perioadă.
    Departe de mine gândul de a apăra oameni care nu îşi fac în mod corect meseria. Este motivul pentru care nu voi intra în detaliile nici unuia dintre cazurile mediatizate în ultima perioadă.
    Constat însă că fondul anterior schiţat conduce la o nouă consecinţă: decredibilizarea instituţiei avocaturii. În aceste condiţii orice eventuală revendicare a avocaturii –dacă va exista căci deocamdată tace suspect- va fi sortită eşecului. Din păcate această decredibilizare va afecta şi celelalte structuri de asociere profesională de tip ADSA care încearcă să facă ceea ce ar trebui să facă organele de conducere profesională.
    Cui foloseşte această situaţie, de ce este tolerată de conducerile barourilor din toată ţara sunt întrebări pentru care aş convoca mai degrabă Congresul extraordinar decât pentru alegerea delegaţilor care vor pierde timpul la un congres al impotenţilor aşa zis reprezentativi.
    Formularea unui plan de măsuri concrete şi rapide, propuneri legislative, crearea unor departamente specializate la nivelul UNBR, cooptarea unor profesionişti neinteresaţi politic sau profesional, stadiul îndeplinirii obiectivelor promise până acum ar fi subiectele unui Congres iar nu descărcarea de gestiune pentru ineficienţa de până acum.
    Ruşine reprezentanţilor noştri la toate nivelurile; “Orbilor care sunteţi” vorba lui Ilie Moromete.

Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *