Să investim mai degrabă în şcoli, în cercetare, decât în penitenciare

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat la festivitatea de deschidere a anului academic la Universitatea din Suceava, că în România sunt necesare investiţii mai degrabă în educaţie şi cercetare, decât în instanţe şi penitenciare.

Robert Cazanciuc a participat,la festivitatea de deschidere a noului an academic la Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava, unde a declarat că a urmat Facultatea de Drept cu gândul că va putea contribui “la o schimbare în bine a României imediat după 1990, cu credinţa că prin Justiţie” se poate schimba ceva în România. “De mai mulţi ani cred că acest lucru nu este suficient, e nevoie de educaţie. Fără educaţie, fără investiţie în educaţie, o să continuăm să fim nevoiţi să facem investiţii mai degrabă în instanţe, tribunale şi, de ce nu, în penitenciare”, a spus ministrul Justiţiei. El le-a transmis tinerilor studenţi să nu se lase pradă “falselor valori” şi să nu creadă că pot obţine ceva fără muncă şi fără efort.

Norocul în viață

“E adevărat, e important în viaţă, la un moment dat, trebuie să ai şi puţin noroc, dar el nu vine decât pe baza unui efort constant, pe care trebuie să-l facă, cred, fiecare. Nu neglijaţi lucruri al căror rost poate nu-l înţelegeţi la un moment dat, s-ar putea ca în viaţă să vină un moment în care să vă întâlniţi cu oameni care să vă schimbe cursul profesional, să vă schimbe viaţa”, a spus Cazanciuc, potrivit Mediafax. El a arătat că a avut colegi care, deşi au absolvit doar Facultatea de Drept, s-au reorientat profesional şi au ajuns să facă design interior, subliniind că atunci când tinerii îşi aleg calea de urmat trebuie să o facă nu doar din “raţionamente foarte pragmatice”, ci şi cu o anumită pasiune, iar în acest fel cresc şansele de a reuşi în viaţă.

Continuare articol pe evz.ro

Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *