Eroare a Parchetului General în cazul Microsoft. Tiberiu Niţu a transmis greşit solicitările în trei dintre cazuri

Procurorul general Tiberiu Niţu a transmis cererile DNA în cazul Microsoft, după ce Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut aviz pentru urmărirea penală a nouă foşti miniştri.

ACTUALIZARE 13.00. Procurorul general a transmis greşit cererile privindu-i pe Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme şi Şerban Mihăilescu.

Solicitările privindu-i pe cei trei trebuiau să ajungă la Parlament, nu la Ministerul Justiţiei.

În motivarea deciziei sale a de a transmite Ministerului Justiţiei respectivele cereri, Tiberiu Niţu a invocat decizia Curţii Constituţionale nr. 270 din 10 martie 2008.

„2. În aplicarea dispoziţiilor art.109 alin.(2) teza întâi din Constituţie, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va sesiza Camera Deputaţilor sau Senatul, după caz, pentru a cere urmărirea penală a membrilor şi foştilor membri ai Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor şi care, la data sesizării, au şi calitatea de deputat sau de senator.

3. În aplicarea dispoziţiilor art.109 alin.(2) teza întâi din Constituţie, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va sesiza Preşedintele României pentru a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului şi a foştilor membri ai Guvernului care, la data sesizării, nu au şi calitatea de deputat sau de senator”, se arată în decizia Curţii Constituţionale, din 10 martie 2008.

Continuare: digi24.ro

Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *