Inculpații din dosarul lui Horia Georgescu au acționat în cunoștință de cauză contrar obligațiilor ce le reveneau (motivarea arestării)

Horia Georgescu și ceilalți membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD) din cadrul ANRP, precum și experții evaluatori au acționat în cunoștință de cauză contrar obligațiilor ce le reveneau, aducând astfel prejudicii grave bugetului de stat, se arată în motivarea arestării preventive a inculpaților.

“Devine evident că atât la nivelul inculpaților Hanu Alexandru—Florin, Drulă Dorin-Cornel, Nistor Neculai — evaluatorii ce au întocmit rapoartele de evaluare, al inculpatului Vișoiu Gheorghe — ce a avizat rapoartele întocmite, precum și al inculpaților Iuoraș Mihnea-Remus, Popa-Mocanu Ingrid-Luciana, Georgescu Horia, Canangiu Constantin-Cătălin — membri ai Comisiei Centrale, s-a acționat cu intenție indirectă, deoarece rezultatul prejudicierii bugetului de stat ori al intereselor legitime ale unor persoane este cert, însă inculpații au acționat în cunoștință de cauză contrar obligațiilor ce le reveneau potrivit reglementărilor legale, iar caracterul generalizat al declarațiilor prin care se apără conduce judecătorul de drepturi și libertăți la concluzia existenței unei conivențe infracționale acceptate tacit”, se precizează în motivarea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).

Continuare: agerpres.ro

Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *