Evenimentele zilei 24 Ianuarie 2018.

Sarbatori:

  • Cuv. Xenia; Sf. Mc. Vavila, Timotei si Agapie (calendar creștin-ortodox)
  • Sf. Francisc de Sales, episcop și învățător al Bisericii (calendar romano-catolic)
  • Sf. Xenia; Sf. Francisc de Sales (calendar greco-catolic)
  • România: Ziua Academiei de Poliție

Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918), a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă unirea statelor : Moldova și Țara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească. Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.

HOROSCOPUL SAPTAMANII
Horoscop Zilnic


Evenimentele zilei 24 Ianuarie:


  • 41: Împăratul roman Caligula, cunoscut pentru excentricitățile sale și pentru despotism, este asasinat de Garda Pretoriană; este succedat de Claudius.

    Caligula Claudius
  • 1458: Matia Corvin, al doilea fiu al guvernatorului Ioan de Hunedoara, este ales rege al Ungariei.
  • 1679: Regele Carol al II-lea al Angliei dizolvă Parlamentul.
  • 1742: Carol Albert de Bavaria devine împărat al Sfântului Imperiu Roman
  • 1828: S-a întemeiat în Grecia instituția numită Președinția Greciei.
  • 1848: La Moara lui Sutter din Coloma, California s-a descoperit aur; aceasta avea să ducă la Goana după aur din California de la jumătatea secolului al XIX-lea.
  • 1859: Adunarea Electivă a Țării Românești se pronunță pentru alegerea ca domn a lui Al.I.Cuza, realizându–se astfel de facto Unirea Principatelor Române.
  • 1862: Deschiderea primului Parlament unic al României la București. Domnitorul Al.I.Cuza proclamă în mod solemn, în fața Adunărilor Moldovei și Țării Românești, “Unirea definitivă a Principatelor”, iar orașul București este proclamat capitala țării.
  • 1864: A apărut Legea privind înființarea Curții de Conturi.
  • 1882: S-a înființat, la București, societatea “Iridența Română”, care, din 1883, s-a numit “Carpați”. Societatea a militat pentru ajutorarea românilor transilvăneni.
  • 1891: Își începe activitatea, la București, “Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor”, care a militat pentru alipirea Transilvaniei și Bucovinei la Regatul României. Liga a publicat mai multe memorii privitoare la situația românilor din Austro-Ungaria.
  • 1893: Apare la București revista umoristică Moftul român, condusă de I.L.Caragiale și Anton Bacalbașa.
  • 1915: Apare la Craiova revista literară “Drum drept”, sub conducerea lui Nicolae Iorga.
  • 1924: Orașul rusesc Petrograd este redenumit Leningrad.
  • 1932: Desființarea Ordinului Iezuiților în Spania.
  • 1939: În Chile are loc un cutremur cu magnitudine 8,3 pe scara Richter; 28.000 morți.
  • 1946: Adunarea Generală a ONU adoptă prima rezoluție. Aceasta se referă la utilizarea în scopuri pașnice a energiei atomice și eliminarea armelor atomice sau a altor arme de distrugere în masă.
  • 1948: Începe construcția Fabricii de confecții, “APACA”, din București. La 1 mai1948, fabrica începe să producă.
  • 1958: Doi cercetători, Sir John D. Cockcroft (Marea Britanie) și Lewis L. Strauss (SUA), anunță public reușita primei fuziuni controlate a două nuclee atomice ușoare, transformate într-unul greu. Energiile degajate sunt foarte mari, similare cu efectele exploziei unei bombe cu hidrogen.

    Sir John D. Cockcroft Lewis L. Strauss
  • 1960: Camerunul câștigă independența față de Franța
  • 1972: În apropiere de Guam, a fost descoperit soldatul japonez Shoichi Yokoi, care a petrecut 28 de ani în junglă, crezând că al doilea război mondial e încă în desfășurare
  • 1984: A fost lansat pe piață primul computer Apple Macintosh
  • 1986: Are loc prima survolare a planetei Uranus cu nava spațială Voyager 2
  • 1990: CFSN adoptă prin decretul–lege nr. 40 cântecul Deșteaptă-te, române drept imn de stat al României
  • 2004: A început desfășurarea proiectului cultural “Orașul de sub oraș”, care a constat în spectacole susținute de actorii Teatrului Masca în stațiile de metrou din București
  • 2010: Crina Coco Popescu în vârstă de 15 ani a escaladat cel mai înalt vârf al Oceaniei – Carstensz Pyramid (4884m) din Indonezia, devenind astfel cea mai tânără alpinistă din lume care urcă acest munte. Recordul anterior era deținut de americanca Samantha Larson care a urcat pe acest vârf în 2007 la vârsta de 18 ani.


S-au nascut:

  • 76: Hadrian, împărat roman (d. 138)
  • 1287: Richard de Bury, episcop de Durham, lord cancelar al Angliei, bibliofil celebru (d. 1345)
  • 1444: Galeazzo Maria Sforza, duce de Milano (d. 1476)
  • 1679: Christian Wolff, filosof german (d. 1754)
  • 1712: Frederic al II-lea, supranumit „cel Mare”, rege al Prusiei, din dinastia Hohenzolern (d. 1786)
  • 1732: Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais, dramaturg francez (d. 1799)
  • 1746: Regele Gustav al III-lea al Suediei (d. 1792)
  • 1752: Muzio Clementi, compozitor italian (d. 1832)
  • 1776: Ernst Theodor Amadeus Hoffmann, scriitor, compozitor și pictor romantic german (d. 1822)
  • 1779: Elisabeta Alexeievna, soția țarului Alexandru I al Rusiei (d. 1826)
  • 1848: Vasili Surikov, Pictor rus (d. 1916)
  • 1849: Badea Cârțan, țăran român, luptător pentru indepedența românilor din Transilvania (d. 1911)
  • 1881: Mihail Gașpar, prozator român (d. 1929)
  • 1889: Victor Eftimiu, scriitor român (d. 1972)
  • 1890: Petre Iorgulescu-Yor, pictor român (d. 1939)
  • 1905: Grigore Vasiliu Birlic, actor român (d. 1970)
  • 1916: Rafael Caldera, președinte al Venezuelei (d. 2009)
  • 1921: Nicolae Spirescu, pictor român (d. 2009)
  • 1921: Sorana Coroamă–Stanca, regizoare română (d. 2007)
  • 1932: Silviu Stănculescu, actor român (d. 1998)
  • 1941: Neil Diamond, cântăreț american
  • 1937: Hans Moser, handbalist născut în România
  • 1940: Joachim Gauck, activist civic, din 2012 președinte federal al Germaniei
  • 1945: Silviu Angelescu, critic literar și prozator
  • 1950: Stela Enache, solistă de muzică ușoară
  • 1950: Daniel Auteuil, actor francez
  • 1956: Laurențiu Damian, regizor român
  • 1961: Nastassia Kinski, actriță de origine germană


Decese:

  • 41: Caligula, împarat roman (asasinat) (n. 12)
  • 772: Papa Ștefan al IV-lea (n. 720)
  • 1002: Otto al III-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman (n. 980)
  • 1595: Ferdinand al II-lea, Arhiduce de Austria (n. 1529)
  • 1866: Aron Pumnul, cărturar român, lingvist, filolog, participant la evenimentele Revoluției de la 1848 din Transilvania (n. 1818)
  • 1872: William Webb Ellis, cleric anglican, acreditat drept inventatorul rugbiului (n. 1806)
  • 1905: Nicolae Ionescu, publicist și om politic, membru fondator al Societății Academice Române (n. 1820)
  • 1920: Amedeo Modigliani, pictor italian, sculptor (n. 1884)
  • 1924: Marie-Adélaïde, Mare Ducesă de Luxembourg (n. 1894)
  • 1960: Edwin Fischer, pianist și dirijor elvețian (n. 1886)
  • 1962: André Lhote, pictor francez (n. 1885)
  • 1965: Winston Churchill, prim-ministru al Marii Britanii, scriitor, laureat al Premiului Nobel (n. 1874)
  • 1977: Ion Istrati, prozator român (n. 1921)
  • 1983: George Cukor, regizor american (n. 1899)
  • 2013: Dan Mihăescu, umorist, scenarist și regizor român (n. 1933)

Surse: Wikipedia : radioiasi.ro

Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *