Administrarea fondurilor Filialei București-Ilfov a Casei de Asigurări a Avocaților trebuie facută în condiții de transparență, prudențialitate și administrare diligentă.

Bună ziua stimate coleg/stimată colegă și mulțumim pentru amabilitatea de a răspunde întrebărilor transmise de confrați și sistematizate de ADSA.

1. ADSA: Duminică, 19.05.2019, au loc alegerile pentru organele de conducere ale Filialei București a Casei de Asigurări a Avocaților, alegeri la care candidați pentru demnitatea de consilier. Spre deosebire de alți ”ani electorali” – 2007, 2011 sau 2015, anul acesta nu au existat dezbateri, campania constând practic în prezentarea de către candidați a unor ”prezentări” și, eventual, a unor programe pe site-urile de specialitate sau pe rețelele de socializare. De ce credeți că lipsește dezbaterea în această campanie? Nu ar fi necesară? V-ați fi dorit dezbateri? Ți făcut vreun demers concret în acest sens?

R [Gabriela Savu]:  Dezbaterea este necesara in orice campanie pentru alegerea intr-o functie electiva, astfel incat procesul electoral sa fie unul transparent in condiile in care dezbaterile presupun nu numai ”lupta” de idei intre candidati dar si participarea colegilor avocati, a votantilor, la respectivele dezbateri publice, adica inseamna dialog. Este adevarat ca in prezent dezbaterile s-au mutat in mediul on-line, pe retelele de socializare, unde exista grupuri de avocati si unde, pe langa prezentarea candidaturii mele, am participat si la o serie de discutii pe teme de interes pentru profesie si in particular in legatura cu activitatile de administrare a patrimoniului Filialei Bucuresti-Ilfov a C.A.A., unde candidez pentru o demnitate de consilier – membru al Consiliului de Administratie al Filialei Bucuresti-Ilfov a C.A.A.. Interesant este insa ca marea majoritate a actualilor membri in C.A. al Filialei Bucuresti-Ilfov a C.A.A. lipsesc cu desavarsire de la orice dezbateri, nu activeaza nici in mediul on-line insa isi doresc o un nou mandat, fara sa vina in fata colegilor pentru a-si prezenta realizarile sau nerealizarile si fara a raspunde intrebarilor, justificate de altfel, cu privire la activitatea desfasurata pana in prezent. Din pacate insa, aceasta atitudine nu  este deloc surprinzatoare, deoarece se inscrie in nota de lipsa de transparenta si de asumare a responsabilitatii in care isi desfasoara activitatea actualul Consiliu de Administratie al Filialei Bucuresti-Ilfov a C.A.A.. 

2. ADSA: Care este motivul care v-a determinat să candidați? Ați mai candidat și în anii trecuți? De ce credeți că anul acesta va fi altfel?

R [Gabriela Savu]: Nu am candidat niciodata pentru o functie/demnitate in cadrul organelor de conducere ale Filialei București a Casei de Asigurări a Avocaților. O singura data am candidat pentru o functie electiva in profesie, in februarie 2012, cand au fost organizate alegeri pentru completarea Comisiei de Disciplina a Baroului Bucuresti si am fost aleasa membru supleant in aceasta Comisie, deci nu am exercitat niciodata functia (aceasta daca nu avem in vedere participarile in calitate de delegat al Baroului București la Congresul Avocatilor). 

Anul acesta mi-am depus candidatura pentru demnitatea de Membru (consilier) al Consiliului de Administratie al Filialei Bucuresti-Ilfov a C.A.A. Am credința că numai prin implicarea directă și serioasă a unor avocați dedicați poate fi realizată, în mod corespunzător și în interesul tuturor avocaților contribuabili la sistem, protecţia fondurilor sistemului de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, dezvoltarea şi administrarea patrimoniului Filialei Bucuresti-Ilfov a C.A.A., precum şi asigurarea integrităţii acestuia in conditii de prudentialitate, transparenta si administrare diligenta. Am apreciat că, după mai bine de 18 ani de activitate profesională continuă (sunt avocat în Baroul Bucuresti din anul 2000) și după aproape 10 ani de experiență managerială (sunt avocat coordonator al Societății Civile de Avocați Fenechiu, Savu & Asociatii din anul 2010 și până în prezent), imi pot pune întreaga pricepere și disponibilitate în serviciul membrilor Filialei Bucuresti-Ilfov a C.A.A. iar experiența pe care am acumulat-o în decursul activității mele de avocat (ma refer aici in mod special la activitatile de asistenta juridica si consultanta pentru clientilor care activeaza pe piata de capital si chiar in domeniul administrarii fondurilor private de pensii) îmi vor permite să îmi exercit în cele mai bune condiții atribuțiile legale și statutare care mi-ar reveni in calitate de membru al consiliului de administrație al filialei. Sper să mă bucur in acest sens de încrederea colegilor mei care compun Adunarea Generala a Filialei Bucuresti-Ilfov a C.A.A., pe care ii asigur ca, in situatia in care voi fi aleasă în aceasta functie, îmi voi îndeplini în mod fidel misiunea în cadrul Consiliului de Administratie al Filialei Bucuresti-Ilfov a C.A.A..

3. ADSA: Cum apreciați activitatea în ansamblu a Consiliului Filialei București în acest mandat? Concret, plusuri și minusuri.

R [Gabriela Savu]: Singurul document pe baza caruia pot face aprecieri este Raportul de activitate al Consiliului de Administratie al Filialei Bucuresti-Ilfov a C.A.A. pe anul 2018 si Contul de executie financiar-contabil al Fil. Buc.-If. a CAA la data de 31.12.2018. Sigur ca apare ca pozitiv faptul ca rezultatul financiar aferent anului 2018 releva un excedent de aprox. 57 mil. Lei iar excedentele cumulate aferente perioadei 1999-2018 insumeaza aprox. 525 mil. Lei, adica aprox. 112 mil. euro, insa depinde la ce ne raportam. In acest sens, observ ca nicaieri in Raportul de activitate al C.A. al Filialei Bucuresti-Ilfov a C.A.A. pe anul 2018 nu se vorbeste despre gradul de colectare a contributiilor restante la sistem si a penalitatilor. Se vorbeste doar despre faptul ca in anul 2018 au fost finalizate controale pentru un numar de 599 de avocati si se mentioneaza (tangential si voalat as observa eu) ca legislatia nu le-ar fi oferit instrumente adecvate in asa fel incat sa se poata dispune masuri de recuperare a sumelor datorate de contribuabilii la sistem. Aceste afirmatii vin in contradictie cu faptul ca la nivelul filialei exista deja un program de gestiune a colectarii sumelor datorate de contribuabilii la sistem dar si cu informatiile oferite in acelasi Raport cu privire la finalizarea in 2018 a operatiunilor de rescriere si completare a respectivului programul informatic de colectare a obligatiilor financiare denumit „Gestiune Avocati”.        

4. ADSA: Ce obiective v-ați propus? Ar trebui scăzută contribuția? Îmbunătățită colectarea? Ce ați schimba? 

R [Gabriela Savu]: Ar trebui imbunatatita colectarea si ar trebui analizate resursele umane ale Filialei Bucuresti-Ilfov a C.A.A. pentru a se determina daca exista o alocare corespunzatoare a acestora in raport de activitatile desfasurate de Filiala si ponderea acestora. Din cate observ in Raportul de activitate pe anul 2018 exista un personal administrativ executiv de 21 de persoane la Filiala si un personal specializat al cabinetelor medicale ale Filialei de 15 persoane in conditiile unor cheltuieli de personal pe anul 2018 de aprox. 3,300,000 lei. 

5. ADSA: Unii confrați acuză organele profesiei de lipsă de transparență… Cum comentați? Ar fi mai bine să fie publice ședințele Consiliului Filialei? 

R [Gabriela Savu]: Lipsa de transparenta este evidenta si aceasta se observa si din maniera lacunara in care sunt intocmite documentele supuse discutiei si aprobarii Adunarii Generale anuale a Filialei Bucuresti-Ilfov a C.A.A. din mai 2018. Ar fi bine sa fie publice sedintele Consiliului Filialei si la fel de indicat ar fi ca dezbaterile sedintelor si deciziile adoptate, consemnate pana acum intr-un caiet de procese-verbale sau in procese-verbale redactate electronic sa fie publicate, astfel incat sa fie asigurata pe deplin transparenta decizionala la nivelul Consiliului Filialei. 

6. ADSA: Ce ne știți despre policlinica avocaților? Sunteți pentru menținerea acesteia sau pentru desființare?

R [Gabriela Savu]: Activitatea cabinetelor medicale ale Filialei Bucuresti-Ilfov a C.A.A. nu este cunoscuta in profesie. Am identificat o serie de colegi avocati in Baroul Bucuresti si in Baroul Ilfov care nici nu au cunostinta despre existenta acestor cabinete medicale (care cuprind un numar de 7 specialitati medicale). Nu exista niciun raport detaliat cu privire la activitatea policlinicii din care sa aflam cate persoane au beneficiat de serviciile medicale prestate si nu este disponibila nicio situatie detaliata din care sa putem identifica un cuantum al cheltuielilor aferente acesteia din cheltuielile totale administrativ-gospodaresti ale Filialei care in anul 2018 au fost in suma de 5.317.130,75 lei. Insa putem observa ca  exista un numar semnificativ de persoane angajate cu contract de munca in aceasta policlinica: 15 angajati (in conditiile personalul administrativ executiv al Filialei este de 21 de persoane), astfel ca putem anticipa in mod rezonabil ca o buna parte a cheltuielilor de personal ale Filialei sunt alocate acestei policlinici. Cu ce rezultate si cu ce beneficiari? Sunt intrebari fara raspuns din partea actualului Consiliu si imi propun ca toate aceste aspecte sa fie verificate si analizate de noul Consiliu. 

7. ADSA: Cum vedeți investiția CAA de la Techirghiol? Centru de profit sau activitate socială?

R [Gabriela Savu]: In ceea ce priveste investitiile C.A.A. centrala cum sunt complexul de la Techirghiol, cu toate nemultumirile existente si unele justificate relative la accesul avocatilor la aceste facilitati, din punctul meu de vedere trebuie analizata in ansamblu problema deoarece aceasta investitie a fost gandita ca centru de profit, ceea ce nu este eronat. Totodata, acest tip de investitie trebuie privita prin prisma potentialului de crestere, prin extinderi si modernizari. Daca nu extinzi investitiile este redusa posibilitatea de crestere a veniturilor pe termen lung. O noua investitie sau extinderea, dotarea si modernizarea celei existente pot constitui decizii coerente in conditiile in care prima investitie este deja un pol de profit. Insa trebuie avut in vedere ca disponibilitatile banesti sunt gestionate de filialele CAA (Casa centrala gestionand cota de 2% fond funcționare CAA si fondul de rezerva de 5%). La finalul anului 2017 (raportul CAA pentru 2018 nefiind inca publicat), la nivelul sistemului, disponibilul cumulat pe CAA, la 31.12.2017, era de 737.032.978 lei, din care filialele aveau disponibilitati de 608.542.681 lei (77,09% din această sumă se afla în conturile filialei București iar restul în conturile celorlalte filiale) și C.A.A. doar 128.490.297 lei). Prin urmare, la nivelul Filialei este nevoie de planuri investitionale pe termen lung, desigur, in conditii de transparenta, administare diligenta si performanta si control financiar corespunzator.

8. ADSA: Mămicile avocat se plâng de birocrația pe care trebuie să o înfrunte pentru a beneficia de drepturile lor – hârtii multe, control de fond … Cum vedeți această problemă?

R [Gabriela Savu]: Aceste probleme trebuie rezolvate rapid si eficient. Nu este normal ca in conditiile in care un avocat are achitate la zi obligatiile de plata catre sistem sa parcurga automat un control de fond pentru a beneficia de drepturile care i se cuvin, mai ales in cazul in care se gaseste in situatia in care trebuie sa beneficieze de exemplu de un concediu de maternitate, indemnizatia de maternitate suportandu-se de sistemul propriu de asigurari sociale ale avocatilor, in functie de contributia asiguratului la fondul sistemului. Activitatea de verificare a realitatii si exactitatii sumelor depuse de membrii filialei cu titlu de contributie la fondurile CAA trebuie sa se desfasoare in opinia mea conform unei  metodologii de verificare şi potrivit unei proceduri de inspectie care sa aiba in vedere efectuarea unei analizei de risc in vederea selectarii contribuabililor la sistem pentru verificare, sens in care se pot utiliza in mod eficient instrumentele infomatice de gestiune a colectarii obligatiilor financiare ale avocatilor.   

9. ADSA: În ceea ce privește concediile medicale, cum vedeți lucrurile? Dar în ceea ce privește ajutoarele?

R [Gabriela Savu]: Atat indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă cat si ajutoarele pentru cresterea copilului sau ajutoarele de deces sunt prevazute de Legea nr. 72/2016 si, in opinia mea, este firesc sa fie prevazute ca drepturi ale asiguratilor in orice sistem de asigurari sociale. În sistemul propriu de asigurări sociale pentru avocaţi, avocatul aflat în incapacitate de muncă şi care nu realizează venituri din profesie, beneficiază de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă,  pe o perioada cel mult 180 de zile în interval de un an. Poti beneficia de acest drept daca ai un stagiu de cotizare de cel puţin 12 luni anterior producerii riscului, nu realizezi venituri din profesie şi ai achitate la zi obligaţiile de plată către sistem. Mai mult, se observa ca nu sunt foarte multe cazuri de acordare a concediilor medicale pentru avocati, avocatura este o profesie de uzura iar avocatii „isi duc bolile pe picioare”, daca imi este permis sa folosesc o expresie populara, numai in cazuri grave un avocat ajungand sa isi intrerupa activitatea. La nivelul anului 2018 numarul de cazuri ca medie lunara fiind de 15 persoane care au beneficiat de concedii medicale acordate de Filiala Bucuresti-Ilfov a C.A.A., cheltuielile totale la acest capitol fiind de aprox. 367.000 lei la un total al cheltuielilor de asigurari sociale de aprox. 4,5 mil. lei.

O alta problema, care cred eu ca ar trebui remediata cat mai repede, este cea a concediilor medicale. Daca in cazul internarii in spital, un confrate beneficiaza de indemnizatie din a doua zi, in cazul concediilor medicale ai dreptul la indemnizatie abia dupa 15 zile…Si asta, in conditiile in care nu ai realizat venituri in luna respectiva..Daca ai facut o incasare in primele zile ale lunii si, apoi, ai ghinionul sa ai o problema medicala care necesita internare sau concediu medical, nu beneficiezi de indemnizatie. Ceea ce, cred eu, este si imoral  si incorect…Si, trebuie rezolvat cat mai repede, chiar daca asta presupune modificarea legii..

10. ADSA: În ce considerați că ar trebui investiți banii noștri de pensii?  Titluri de stat, depozite, investiții financiare?

R [Gabriela Savu]: 98,86% din disponibilitatile Filialei Bucuresti-Ilfov a C.A.A. sunt plasate in titluri de stat, restul in depozite bancare la termen si conturi curente. Nu am reusit sa identific din sursele publice disponibile (extrem de sumare) daca au fost efectuate analize financiare coroborate cu analizele actuariale (care sunt de natura sa ne ingrijoreze pe toti cei care ar trebui sa iesim la pensie peste aprox. 25-30 de ani) deoarece este evident ca titlurile de stat prezinta avantajul unor riscuri scazute dar si dezavantajul evident al unor randamente la fel de scazute. De aceea, si in cazul societatilor de administrare a fondurilor private de pensii (Pilonul II) maxim 60-70% din plasamente sunt in titluri de stat. Din cate observ, la nivelul Filialei nu exista nicio alta investitie si nu am vazut nicio propunere de investitie care sa aiba in vedere o activitate economica generatoare de venituri pe termen mediu si lung. In cazul unui fond de pensii si asigurari sociale, cand vorbim despre potentiale investitii, acestea se fac in mod profesionalizat, prin prospectari si analize serioase facute de specialisti care sa fundamenteze eventualele propuneri si decizii ulterioare adoptate in conditii prudentiale si transparente.

11. ADSA: Cum ați vedea ideea ca fiecare confrate care ocupă o demnitate în profesie să prezinte periodic, anual sau semestrial, un raport detaliat de activitate, care să fie postat pe site-ul Baroului?

R [Gabriela Savu]: Ar fi o dovada de transparenta, responsabilitate si asumare. In ceea ce priveste Consiliul Filialei Bucuresti-Ilfov a C.A.A., desi fiecarui consilier i-a fost repartizata o anumita responsabilitate/domeniu de activitate al filialei, nu putem afla din nicio sursa publica in ce a constat efectiv activitatea fiecaruia si cum si-a indeplinit fiecare consilier responsabilitatile ce ii reveneau in materia coordonarii fiecarei activitati. Aceasta situatie trebuie schimbata si trebuie sa stim in ce consta activitatea fiecarui avocat ales intr-o functie/demnitate electiva in cadrul organelor de conducere ale profesiei.   

12. ADSA:   Mandatele decanilor sunt limitate la două… Credeți că ar fi un pas înainte ca și în ceea ce privește președintele UNBR, consilierii UNBR, consilierii barourilor și consilierii CAA/Filialelor CAA să fie instituită o limitare? Cum motivați răspunsul?

R [Gabriela Savu]: De principiu, in ceea ce priveste UNBR apreciez ca este pozitiva limitarea numarului de mandate pentru președintele UNBR si consilierii UNBR deoarece obiectivul principal al limitarii ar fi acela de a preveni constituirea unei asa-zise oligarhii la nivelul conducerii profesiei. In ceea ce priveste activitatile de administrare/gestionare a unor fonduri de pensii si asigurari sociale, cum este activitatea principala specifica unei Filiale a CAA, apreciez ca limitarea la un numar de mandate poate fi benefica in contextul in care constatam ca nu se observa o eficientizare a activitatii. 

13. ADSA: Dacă ar fi să dați bile – albe și negre – colegilor dvs., consilieri ai Filialei București, cum le-ați distribui? Cui bile albe, cui bile negre?

R [Gabriela Savu]: Pentru a acorda bile albe si negre ar trebui mai intai sa ai informatiile necesare despre activitatea fiecaruia. Asa cum spuneam mai sus, de exemplu din Raportul anual pe 2018 privind activitatea Filialei Bucuresti-Ilfov a C.A.A. – un document sumar de nici 8 pagini (situatia fiind similara si pe anii precedenti) nu poti aprecia activitatea fiecarui consilier in parte. Lipsa de transparenta la nivelul activitatii consilierilor Filialei face ca atat activitatea acestora cat si a filialei in ansamblu sa se situeze intr-o zona „gri”, opacitatea guvernand mai degraba activitatea acestui Consiliu.

14. ADSA: În final, se discută în spațiul public că există confrați care au ”datorii istorice” la CAA. Dacă veți fi ales cum intenționați să abordați această problemă? 

R [Gabriela Savu]: Toți avocații din România sunt obligați să contribuie la sistemul propriu de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților. Prin urmare, daca exista „datorii istorice” trebuie investigata aceasta situatie si determinate cauzele si persoanele care se fac culpabile de nerecuperarea creantelor la fondurile sistemului, in situatia in care se dovedeste ca ar exista creante nerecuperate, pentru care a intervenit prescriptia, etc. In condiitiile in care sistemul propriu de pensii si asigurari sociale al avocatilor este unul guvernat, printre altele, de principiul contributivităţii, de principiul obligativităţii si cel al solidaritatii sociale, este inechitabil ca unii avocati sa isi plateasca la zi, cu sfintenie, toate contributiile datorate, inclusiv penalitatile pentru eventualele intarzieri, iar altii „sa beneficieze” de esalonari acordate in conditii de lipsa de transparenta  sau de „uitari” administrative, neaplicandu-se nicio sanctiune dintre cele prevazute de legislatia in vigoare si de Statutul profesiei de avocat. 

Domnule coleg/Doamnă coleg, vă mulțumim pentru deschidere și vă dorim succes!

Interviu Dna Av Gabriela Savu – Candidat la demnitatea de  Consilier Avocat Activ in cadrul CAA – Filiala Bucuresti – Ilfov.

Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *