Comisia de disciplină trebuie să fie independentă față de organele profesiei iar membrii acesteia nu trebuie să se afle în conflicte de interese cu confrații ori persoanele interesate.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bună ziua stimate Stimata Doamnă coleg și vă mulțumim pentru amabilitatea de a răspunde întrebărilor transmise de confrați și sistematizate de ADSA.

  1. 1. [ADSA]: Duminică, 19.05.2019, au loc alegerile pentru organele de conducere ale Baroului București, alegeri la care candidați pentru demnitatea de membru în Comisia de disciplină. Spre deosebire de alți ”ani electorali” – 2007, 2011 sau 2015, anul acesta nu au existat dezbateri, campania constând practic în prezentarea de către candidați a unor ”prezentări” și, eventual, a unor programe pe site-urile de specialitate sau pe rețelele de socializare. De ce credeți ca lipsește dezbaterea? Nu ar fi necesară? V-ați fi dorit dezbateri? Daca da, ati făcut vreun demers concret în acest sens?

[Julia Zorkoczy]: Cu siguranță – și cred că majoritatea confraților văd lucrurile la fel – dezbaterea ar trebui să fie cea mai importantă componentă a democrației profesionale. Însă, în decursul anilor dezbaterea profesională s-a diluat treptat, cu efecte negative pentru democrația profesională. Nu există dezbatere pentru că nu se dorește … Cei aflați în demnitățile profesiei nu au nici un interes să-și încurajeze concurența – care ar putea să se exprime pe parcursul dezbaterilor, iar ”societatea civilă” din profesie și candidații evită să aibă inițiative în acest sens, limitându-se la interviuri, live-uri și prezentări de programe…

Nu pot însă să nu precizez că va exista cel puțin o dezbatere, organizată ca de obicei, de Asociația pentru Dialog și Solidaritate a Avocaților – ADSA, în data de 16.05.2019. O dezbatere, în cadrul căreia cei interesați vor putea dezbate împreună cu candidații ADSA și nu numai, atât viziunea ADSA cu privire la profesie, cât și programele candidaților noști. Și fără a fi lipsită de modestie, mă mândresc că fac parte din echipa ADSA, alături de Daniel Fenechiu, George Moloman, Mihai Rapcea, Ramona Bercea și Vasile Roman – care candidează la demnitatea de consilier al Baroului București, Gabriela Savu, Silvana Racoviceanu și Florin Știolică – care candidează la consiliul Filialei București-Ilfov al CAA și Anca Cruceru – care candidează la Comisia de cenzori a Filialei.

  1. [ADSA]: Candidați pentru un mandat la Comisia de Disciplină… Ce motivează un avocat sa-si dorească sa facă parte dintr-o comisie care își judeca colegii?

[Julia Zorkoczy]: În profesia noastră, ca de altfel în orice profesie, întâlnim – din păcate, și conduite ale unor colegi care încalcă reglementările profesiei de avocat. Și care, dacă ar fi ignorate, ar putea genera consecințe negative pentru profesie, confrați și imaginea avocatului. Chiar dacă rolul Comisiei este să aprecieze asupra respectării sau nu a reglementărilor profesionale – o apreciere umană și deci subiectivă, consider că este esențial, atât pentru profesie și prestigiul acesteia, cât și pentru confrați și încrederea lor în organizația profesională din care fac parte, ca cei care vor face parte din Comisia de disciplină să fie oameni onești, buni profesioniști și, nu în ultimul rând, să dea dovadă de înțelepciune. Faptul că sesizarea comisiei se face de către Consiliul Baroului, nu înseamnă automat că avocatul trimis în fața Comisiei este vinovat… Îmi respect deopotrivă atât profesia cât și confrații și consider că buna mea credință și imparțialitatea care mă caracterizează sunt atuuri pentru demnitatea la care candidez.

  1. [ADSA]: Cum veți proceda când vi se va repartiza un dosar care vizează un avocat prieten?

[Julia Zorkoczy]: Voi proceda așa cum cred că ar trebui să procedeze orice persoană aflată într-o situație de acest fel: mă voi abține! Fiecare dintre noi avem familie, prieteni, cunoștințe și indiferent de domeniul în care ne desfășurăm activitatea, ne putem regăsi în situații de incompatibilitate. Din punctul meu de vedere soluția în aceste situații este una singură și anume abținerea.

  1. [ADSA]: Mulți justițiabili care formulează plângeri împotriva colegilor noștri spun, când sunt nemulțumiți de soluții, ca in materie disciplinara, in profesie, se aplica zicala “Corb la corb nu-si scoate ochii.” Credeți ca e așa?

[Julia Zorkoczy]:  În orice profesie funcționează un tip de solidaritate între membrii profesiei respective. Și când spun aste, nu cred că surprind pe nimeni… Însă, solidaritatea trebuie, în opinia mea, delimitată de manifestările care afectează prestigiul profesiei. Solidaritatea, cred eu, nu poate exclude respectarea reglementărilor profesiei…

  1. [ADSA]: Care credeți ca sunt, din experiența dvs., cele mai numeroase abateri disciplinare?

[Julia Zorkoczy]: Nu am ocupat nici o demnitate profesională până în acest moment, motiv pentru care evaluarea pe care o fac se rezumă la informațiile care mi-au revenit ca avocat de rând… Însă, am putut să constat personal că deseori este încălcată confraternitatea, ceea ce vulnerabilizează profesia. Știu că există discuții în spațiul profesional și despre alte abateri disciplinare, izvorâte din relația avocat-client, avocat-magistrat, sau în legătură cu întocmirea și utilizarea actelor profesionale.

  1. [ADSA]: Considerați ca abaterile de la confraternitate sunt astăzi instrumentate si sancționate într-o măsura satisfăcătoare?

[Julia Zorkoczy]: Mi-ar fi greu să fac o apreciere obiectivă întrucât nu dețin informațiile necesare despre numărul de sesizări cu privire la această abatere ori despre numărul de sancțiuni ocupate. Dacă mă raportez însă la ce văd în instanțe, ași fi înclinată să răspund că nu… Trebuie însă să fac precizarea că, în opinia mea, rezumându-ne strict la măsuri sancționatorii nu vom rezolva abaterile de la confraternitate. Dacă vom îmbunătăți dialogul între confrați și solidaritatea în interiorul profesiei, cu siguranță efectele vor fi vizibile.

  1. [ADSA]: Există confrați care cred că Legea nr. 51/1995 este depășită de vremuri. Credeți că avem nevoie de o nouă lege? Dacă da, ce anume ar trebui schimbat?

[Julia Zorkoczy]: Nu știu dacă este nevoie de o lege nouă sau modificarea și completarea legii 51/1995 ar fi suficient, însă – cu siguranță, este nevoie ca legea noastră să fie adusă în acord cu timpurile… Nu de alta, dar de la edictarea ei au trecut 24 de ani…

  1. [ADSA]: Cum vedeți actuala reglementare a publicității formelor de exercitare a profesiei? Ați putea pronunța o hotărâre de sancționare a unui confrate care își face publicitate in media?

[Julia Zorkoczy]: Publicitatea profesională este un măr al discordiei încă edictarea Legii 51. Personal, fiind o persoană cu viziuni liberale și moderne, consider că reglementarea publicității profesionale într-0 profesie liberală ar trebui să fie permisivă și nu restrictivă.

Cu privire la sancționarea unui confrate care își face publicitate în media, răspunsul îl dau Legea și Statutul… Comisia de disciplină doar aplică legea…

  1. 9. [ADSA]: Credeți ca jurisdicția profesionala ar trebui sa rămână gratuita sau cine reclama ar trebui sa plătească o taxa?

[Julia Zorkoczy]: Există argumente atât pro cât și contra… Dacă mă gândesc că a devenit o practică des întâlnită ca clienții care nu își ating obiectivele profesionale să formuleze plângeri împotriva avocaților, mai că ași înclina să răspund da.

  1. 10. [ADSA]: Apreciați ca intre Comisia de Disciplina si Decan/Consiliul Baroului ar trebui sa existe o relație de colaborare în ceea ce privește acțiunile disciplinare sau nu?

[Julia Zorkoczy]: Comisia de disciplină trebuie să fie independentă față de organele profesiei iar membrii acesteia nu trebuie să se afle în conflicte de interese cu confrații ori persoanele interesate. Doar astfel se poate menține și întării imparțialitatea pe care cu toții o așteptăm.

  1. 11. [ADSA]: De cine credeți dvs. ca ar trebui sa fie mai apropiat un membru al Comisiei de disciplina, de Consiliul Baroului – a formulat acțiunea disciplinara sau de colegul avocat, care este colegul nostru?

[Julia Zorkoczy]: Răspunsul este simplu: Un membru al Comisiei de disciplină trebuie să fie aproape de Lege și de dreptate.

  1. [ADSA]: In final, va rog sa transmiteți un mesaj pentru avocații din Baroul Bucuresti.

[Julia Zorkoczy]: Democrația profesională este importantă… Veniți pe 19 mai la vot și votați confrații care v-au convins că merită încrederea dumneavoastră. Dacă nu veniți, vor decide alții…

Domnule/Doamnă coleg, vă mulțumim pentru deschidere și vă dorim succes!

Interviu  Av Julia Zorkoczy  –  Candidat la Comisia de Disciplina

Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *